ANTREPRENORIAT. LOCURI DE MUNCĂ

- implementarea proiectului de hotărâre a Consiliului Județean, ce vizează realizarea unui parc industrial la Pașcani;
- implementarea unei ”Scheme de ajutor de minimis” în vederea stimulării realizării de investiții și crearea de noi locuri de muncă;
- stabilirea unor întâlniri consultative periodice între mediul de afaceri şi reprezentanţii autorităţilor locale;
- departament de promovare a oportunitatilor de dezvoltare a economiei locale(HUB)
- implicarea activă în facilitarea colaborării dintre unităţile de învăţământ (în special cele cu profil tehnic) şi angajatori pentru a avea absolvenţi mai bine pregătiţi şi mai adaptaţi condiţiilor reale de pe piaţa muncii;
- încurajarea parteneriatelor cu agenții economici pentru instruirea practică și asigurarea unor locuri de muncă, stimularea înființării de noi profile tehnologice pe domeniul energetic, prin program național;
- reglementarea comerţului ambulant. Amenajarea a două zone (vale - esplanadă, deal - zona de pietonal care duce de la scările mici pe strada Ştefan cel Mare) unde micii producători tradiţionali, hand-made sau cei care comercializează flori să îşi poată distribui produsele;
- sprijinirea dezvoltării unor întreprinderi sociale incluzive pentru persoanele vulnerabile cu sprijin de la Fondul Social European;
- locuri preferențiale în piețe pentru producătorii locali;